Tu ai blog, eu am blog… hai sa fim prieteni

La sugestia colegului Dragos am stat ceva timp si am citit un articol realmente genial scris de Dr Alan Kirby in 2006. Articolul, pe care vi-l recomand cu caldura sa-l cititi, trateaza problema mortii post-modernismului si remarca aparaitia unei noi generatii. Pseudo-moderniste.

Ideile Dr Kirby ma duc cu gandul la o tema care ma intriga de ceva vreme: formarea comunitatilor in era noastra. Sunt sigur ca este in natura umana sa doresti sa aparti unei comunitati si sa incerci sa te intentifici cu aceasta. Iar timpurile pe care le traim fac sa para acest proces foarte simplu. Sa ma explic:

Comunitatile se formau si inca se formeaza de catre persoane care impartaseau o pasiune sau prestau o activitate comuna. Avem comunitati ale compozitorilor, uniuni ale scritiitorilor sau asociatii ale oamenilor de afaceri. Ca sa faci o parte din comunitatea compozitorilor trebuie sa compui o piesa, piesa care probabil trebuie sa aiba si ceva succes. Este necesar sa scrii o carte ca sa intri intr-o uniune a scriitorilor.

Dar lucrurile se schimba. Dr Kirby remarca cum noua societate este una foarte participatorie. Mesajul este destul de neimportant in era in care traim. Mediul sau platforma tind sa depaseasca in importanta insasi ceea ce se doreste a fi transmis. Traim in plina era 2.0 in care oricine poate fi orice. Oricine poate interactiona cu oricine si poate face parte din ce comunitate isi doreste.

Sa luam de exemplu comunitatea blogerilor. Termen care ma amuza copios. De ce? Pentru ca oricine poate fi bloger. Si eu, si tu! Nu este vorba de un atribut sau un produs al inteligentei noastre. Este un mijloc de productie. La fel am putea avea si o comunitate a oamenilor care mananca sau a celor care conduc masini. In acelasi mod avem si comunitatea celor care scriu pe twitter, care au iPhone sau fac parte din grupuri pe Facebook. Tot ce ne uneste pe cei care facem parte din aceste “comunitati” sunt niste simple unelte si de cele mai multe ori nu exista nimic atlceva care sa ne aduca la un loc. Veti spune ca sa ai un blog nu e chiar asa de simplu. Sau un cont plin de prieteni pe Hi5. Cu siguranta. Dar si o carte sau un articol poate scrie in oricine. Cel putin in teorie. Trebuie sa ai ceva scoala, sa studiezi, sa pui datele cap la cap, sa argumentezi etc. Doar asa iti va apare cartea sau articolul. Dar un blog cu putine cuvinte poate face oricine. Si majoritatea chiar asta fac.

De aceea cred ca uneori se da mult prea multa importanta acestor noi comunitati. Web 2.0. Sa luam de exemplu lansarea Capital, la care am fost prezent la invitatia lui Manafu. Un eveniment la care trebuia sa existe o discutie intre ziaristi si blogeri. Nu intre ziaristi si bloggeri care fac analize economice. Blogeri in general. Si care a degenerat  usor intr-o tragere de sireturi cu accente marlanesti. Desi prezentarea celor de la Capital poate fi catalogata drept slaba in cel mai fericit caz, foarte multe din reactii au fost penibile: o pleiada de injurii si mistouri fara substanta de la niste persoane care nu aveau nimic de spus, sau care daca aveau, nu ofereau nici un argument pentru a-si sustine opiniile. Respect fenomenul blogurilor, dar doar pentru ca pot sa bat niste litere nu inseamna ca sunt un ziarist. Sau pentru ca pot sa lipesc niste sampleuri nu inseamna ca sunt un compozitor. Dar noua socitate da multora posibilitatea sa o faca.

Daca cineva scria in trecut o carte cu care nu erai de acord trebuia sa pui si tu osul la traba si sa scrii o noua carte in care sa-ti argumentezi insatisfactia. Acum poti sa-l bagi in p**** masii pe blog, pe Twitter sau chiar fata in fata pentru ca nu-i asa… si tu esti un fel de scriitor care ai autoritatea sa o faci. Chiar daca unul mic… unul care intelege noile trenduri si care face parte dintr-o comunitate importanta si care trebuie bagat in seama.

Comunitatile se formeaza acum in jurul mijloacelor de productie (la care au cu totii acces) si nu in jurul productiilor in sine. E bine sau rau? Nu stiu. Dar eu nu vreau sa mai particip la conferinte pentru ca am blog, ci pentru lucrurile pe care le scriu pe blog. Nu pentru ca am cont pe Twitter si am un nivel de intelegere remarcabil al noilor moduri prin care putem freca menta sau a ne refula frustrarile pe net.