Tu ai blog, eu am blog… hai sa fim prieteni
La sugestia colegului Dragos am stat ceva timp si am citit un articol realmente genial scris de Dr Alan Kirby in 2006. Articolul, pe care vi-l recomand cu caldura sa-l cititi, trateaza problema mortii post-modernismului si remarca aparaitia unei noi generatii. Pseudo-moderniste.
Ideile Dr Kirby ma duc cu gandul la o tema care ma intriga de ceva vreme: formarea comunitatilor in era noastra. Sunt sigur ca este in natura umana sa doresti sa aparti unei comunitati si sa incerci sa te intentifici cu aceasta. Iar timpurile pe care le traim fac sa para acest proces foarte simplu. Sa ma explic:
Comunitatile se formau si inca se formeaza de catre persoane care impartaseau o pasiune sau prestau o activitate comuna. Avem comunitati ale compozitorilor, uniuni ale scritiitorilor sau asociatii ale oamenilor de afaceri. Ca sa faci o parte din comunitatea compozitorilor trebuie sa compui o piesa, piesa care probabil trebuie sa aiba si ceva succes. Este necesar sa scrii o carte ca sa intri intr-o uniune a scriitorilor.
Dar lucrurile se schimba. Dr Kirby remarca cum noua societate este una foarte participatorie. Mesajul este destul de neimportant in era in care traim. Mediul sau platforma tind sa depaseasca in importanta insasi ceea ce se doreste a fi transmis. Traim in plina era 2.0 in care oricine poate fi orice. Oricine poate interactiona cu oricine si poate face parte din ce comunitate isi doreste.
Sa luam de exemplu comunitatea blogerilor. Termen care ma amuza copios. De ce? Pentru ca oricine poate fi bloger. Si eu, si tu! Nu este vorba de un atribut sau un produs al inteligentei noastre. Este un mijloc de productie. La fel am putea avea si o comunitate a oamenilor care mananca sau a celor care conduc masini. In acelasi mod avem si comunitatea celor care scriu pe twitter, care au iPhone sau fac parte din grupuri pe Facebook. Tot ce ne uneste pe cei care facem parte din aceste “comunitati” sunt niste simple unelte si de cele mai multe ori nu exista nimic atlceva care sa ne aduca la un loc. Veti spune ca sa ai un blog nu e chiar asa de simplu. Sau un cont plin de prieteni pe Hi5. Cu siguranta. Dar si o carte sau un articol poate scrie in oricine. Cel putin in teorie. Trebuie sa ai ceva scoala, sa studiezi, sa pui datele cap la cap, sa argumentezi etc. Doar asa iti va apare cartea sau articolul. Dar un blog cu putine cuvinte poate face oricine. Si majoritatea chiar asta fac.
De aceea cred ca uneori se da mult prea multa importanta acestor noi comunitati. Web 2.0. Sa luam de exemplu lansarea Capital, la care am fost prezent la invitatia lui Manafu. Un eveniment la care trebuia sa existe o discutie intre ziaristi si blogeri. Nu intre ziaristi si bloggeri care fac analize economice. Blogeri in general. Si care a degenerat usor intr-o tragere de sireturi cu accente marlanesti. Desi prezentarea celor de la Capital poate fi catalogata drept slaba in cel mai fericit caz, foarte multe din reactii au fost penibile: o pleiada de injurii si mistouri fara substanta de la niste persoane care nu aveau nimic de spus, sau care daca aveau, nu ofereau nici un argument pentru a-si sustine opiniile. Respect fenomenul blogurilor, dar doar pentru ca pot sa bat niste litere nu inseamna ca sunt un ziarist. Sau pentru ca pot sa lipesc niste sampleuri nu inseamna ca sunt un compozitor. Dar noua socitate da multora posibilitatea sa o faca.
Daca cineva scria in trecut o carte cu care nu erai de acord trebuia sa pui si tu osul la traba si sa scrii o noua carte in care sa-ti argumentezi insatisfactia. Acum poti sa-l bagi in p**** masii pe blog, pe Twitter sau chiar fata in fata pentru ca nu-i asa… si tu esti un fel de scriitor care ai autoritatea sa o faci. Chiar daca unul mic… unul care intelege noile trenduri si care face parte dintr-o comunitate importanta si care trebuie bagat in seama.
Comunitatile se formeaza acum in jurul mijloacelor de productie (la care au cu totii acces) si nu in jurul productiilor in sine. E bine sau rau? Nu stiu. Dar eu nu vreau sa mai particip la conferinte pentru ca am blog, ci pentru lucrurile pe care le scriu pe blog. Nu pentru ca am cont pe Twitter si am un nivel de intelegere remarcabil al noilor moduri prin care putem freca menta sau a ne refula frustrarile pe net.
Bine ca nu e vina noastra!
Tot acest campionat european ma face sa ma gandesc la teoriile deterministe care au fost si inca sunt foarte populare. Cate cauze nu am scos din joben pentru a explica modul penibil in care am jucat: ei au conditie fizica mai buna, sunt mai inalti si mai bine facuti, la noi climatul socio-economic nu ne permite sa avem un campionat puternic samd. Nu e nimic gresit in a incerca sa ne explicam niste fenomene. De secole omenirea incerca sa vada cine e de fapt responsabil. Si cauze s-au gasit multe:
Cauze religioase
Asa se intampla daca pacatuim!
Lucrurile erau simple pentru omul preistoric sau pentru cei care traiau in urma cu 2000 de ani. E cineva acolo sus care se uita la tot ce faci. Si cand faci ceva gresit, cum ar fi sa nu contribui cu niste galbeni sau cu un sacrificiu la bunastarea maretului zeu, te pedepseste. Pacat ca majoritatea oamenilor au ramas la acelasi nivel de inapoiere. Viitura a luat casa nu pentru ca toti tarani au taiat padurile si au furat ca idiotii, ci pentru ca i-a pedepsit Dumnezeu. Care evident ii iubeste!
Cauze climatice
E vina geografiei!
Acesta este probabil cel mai vechi argument stiintific folosit. Pe vremuri clima era singurul fenomen prin care “oamenii de stiinta” incercau sa explice de ce unii oameni sunt negri iar altii albi. De ce unii formeaza imperii iar altii sunt tot timpul cuceriti. Raspunsurile erau cat se poate de hilare: altitudinea, calitatea aerului, temperatura sau orientarea fata de planete.
Cauze morale si politice
E vina sistemului socio-politico-economic!
Pentru Marx si discipolii lui totul tinea de clasa din care faceai parte. Viata ta era dictata de accesul la resurse, iar accesul la resurse de sistemul politic din care faceai parte.
Cauze genetice
E vina stramosilor/ parintilor nostrii!
Odata cu Darwin putem sa explicam totul din punct de vedere evolutiv daca ne uitam la stramosii nostri. Iar dezvoltarea geneticii ne-a oferit si argumente stiintifice pentru a da vina pe bunicii nostrii. Suntem grasi nu pentru ca mancam ca porcii ci pentru ca avem gene proaste.
Detreminismul la romani
Noi romanii folosim aceste teorii mai mult sau mai putin adevarate pentru a ne explica neputinta si pentru a justifica un esec. Departe de mine de a spune ca doar noi facem apel la principii deterministe. Si restul popoarelor o fac. Dar modul in care o fac este foarte diferit. Invingatorii incearca sa-si explice de ce sunt asa de buni si destepti. Noi incercam sa ne explicam de ce suntem asa de neputinciosi si fraieri.
Evreii spre exemplu folosesc religia pentru a-si justifica dreptul lor de a stapani Israelul. Si lumea in general. Noua Dumnezeu nu ne-a prevestit nici un tel maret, ci ne-a pedepsit si ne pedepseste constant.
Cauzele climatice erau folosite de grecii pentru a justifica perfectiunea poporului grec. Apoi francezii in frunte cu Montesquieu o foloseau pentru a justifica superioritatea in fata englezilor sau a spaniolilor. Normalitatea insemna Atena sau Paris iar stiinta trebuia sa demonstreze acest lucru. La noi cauzele geografice sunt folosite altfel: Pozitia noastra geografica defavorabila ne-a impiedica sa ne dezvoltam pentru ca tot timpul ne cucereau turcii. La fel.. clima temperata si relieful de tip deal-vale ne-a impus sa fim cu toti niste ciobani, spre deosebire de stepele din Asia care i-au fortat pe tatari sau rusi sa devina niste luptatori feroce. De-asta ne-am luat noi omorul timp de secole.
Partea proasta e ca pana nu o sa intelegem ca nu e vina nimanui, ci numai si numai a noastra, nu o sa putem sa ne schimbam niciodata! Ne consolam rapid si nu invatam niciodata din greseli. Pentru ca nu e vina noastra!
Despre rabdare
Un nou capitol din foiletonul de pe startups.ro. Sper sa va placa!
Primul articol in Jurnal de Startup
Acum 2 saptamani va spuneam ca e posibil sa scriu la Startups.ro. Ei bine…. azi a aparut prima mea incercare de articol in Startups la Jurnal de start-up. Unde voi scrie saptamanal despre experientele mele antreprenoriale. Evident daca exista ceva interes. Apropo, despre ce ati vrea sa scriu in articolele viitoare?
Parents: excitement vs consequences
From Paul Graham:
It seems safe to say there are more undergrads who want to be novelists and whose parents want them to be doctors than who want to be doctors and whose parents want them to be novelists. The kids think their parents are “materialistic.” Not necessarily.
All parents tend to be more conservative for their kids than they would for themselves, simply because, as parents, they share risks more than rewards. If your eight year old son decides to climb a tall tree, or your teenage daughter decides to date the local bad boy, you won’t get a share in the excitement, but if your son falls, or your daughter gets pregnant, you’ll have to deal with the consequences.
Posted in 
